Cristian Marinescu

 Articol aparut in revista “Economistul”, nr. 43/21.11.2011

Din anii 1990, de când România a început tranziția la economia de piață și până în prezent, a parcurs toate etapele stabilite prin Consensul de la Washington și a aplicat o serie de măsuri, pe care mai marii economiști ai lumii le-au considerat necesare pentru transformarea unei economii centralizate într-o economie deschisă. Pe măsură ce economia țării dobândea trăsăturile unei economii de tip capitalist, politicile guvernamentale aplicate au început să fie armonizate cu cele ale Uniunii Europene, axându-se explicit pe direcția integrării în Uniunea Europeană, iar, mai apoi, pe aceea a aderării la Zona Euro.

 În ultima perioadă de timp, există tot mai multe multe voci care prevăd sfârşitul monedei „euro”, considerând ca fiind inevitabil colapsul Uniunii Monetare. Este adevărat faptul că ne confruntăm cu o criză a datoriilor, ce a scos la iveală multe dintre slabiciunile Zonei Euro şi a pus la îndoială avantajele de care beneficiază ţările care vor trece la moneda unică, mai ales că deciziile Băncii Centrale Europene nu au făcut decât să scoată în evidenţă lipsa de sincronizare dintre economiile Uniunii Monetare. În acest sens, cel mai sugestiv exemplu este cazul Greciei al cărei risc de default (incapacitate de plată) este de 33,64% conform ultimelor estimări ale agenţiei Moody’s şi pentru care a fost propus recent un plan de măsuri de salvare de la faliment, prin reducerea cu 50% a datoriilor.