Începând cu anii 1970 când termenul de ”informalitate” a pătruns în teoria economică desemnând tot ceea ce nu este supus reglementărilor legale ale unui stat și până azi, conceptul de informalitate a evoluat de la ”simple activități de comerț desfășurate de populația săracă din economiile în curs de dezvoltare” și până la conceptul de ”ocuparea informală”, abordat prin prisma locurilor de muncă sau a lucrătorilor și cel de ”ocupare în sectorul informal”, abordat prin prisma angajatorului. Segmentarea pieței forței de muncă în formal și informal este o caracteristică specifică oricărei piețe a muncii, indiferent că vorbim de o piața a muncii dintr-o economie dezvoltată sau una dintr-o economie în curs de dezvoltare, cu diferența că motivația ce împinge indivizii către informalitate este diferită, respectiv instinctul de supraviețuire în economia în curs de dezvoltare și ”spiritele animale”, de care vorbea însuși Keynes, în economiile dezvoltate.
Informalitatea poate fi considerată o consecință a perioadei de tranziție la economia de piață în cazul țărilor care au suferit această transformare sau chiar o consecință a capitalismului, în cazul țărilor dezvoltate.
Informalitatea pieței muncii este o realitate recunoscută azi de toată comunitatea științifică, dar încă puțin înțeleasă, fiind un fenomen care, uneori pare atât de firesc, iar alteori transcende înțelegerea noastră rațională.
Din acest motiv se simte nevoia unei mai bune teoretizări a conceptului de ”informalitate” pentru a o putea comensura corect și a avea, astfel, o imagine fidelă a unei economii duale: formal/informal.
Economia duală am descoperit-o atât din studiile și cercetările științifice pe care le-am parcurs cât și prin prisma activității profesionale.
Deși informalitatea îmbracă mai multe forme și apare aproape în toate sectoarele de activitate dintr-o economie și pe toate piețele economice, de la piața bunurilor și serviciilor la piața valutară sau piața forței de muncă, m-a preocupat, în mod special, să abordez informalitatea sub aspectul muncii, considerând faptul că informalitatea pe piața forței de muncă are consecințe grave atât de ordin economic (diminuarea bugetelor de stat, venituri reduse pentru lucrători) cât și de natură socială (pierderea abilităților profesionale de către lucrătorii informali, flexibilitate redusă).
Literatura de specialitate referitoare la informalitate pe care am parcurs-o are la bază lucrările de referință ale lui: Keith Hart (1973, ”Informal income opportunities and urban employment in Ghana), care este și promotorul conceptului de informalitate, Harris și Todaro (1968, ”Urban unemployment in East Africa: an economic analysis of policy alternatives”), William Maloney (2003, “Informality revisited“), Mortensen și Pissarides (1994, ”Job creation and job destruction in the theory of unemployment”), Gary Fields (1975, “Rural-Urban Migration, Urban Unemployment and Underemployment, and Job Search Activity in LDC’s,”), Portes, Castells și Benton (1989, ”The Informal Economy: Studies in Advanced and Less Developed Economies), Perry, Maloney și col. (2007, „Informality: Exit and Exclusion”) precum și a unor instituții cum ar fi Biroul Internațional al Muncii (International Labour Office – ILO), respectiv lucrările: ”Employment, Incomes and Equality. A strategy for increasing productive employment in Kenya (1972) și ”Decent work” (1999) sau Organizația pentru Cooperare Economică și Dezvoltare (OECD) cu lucrarea ”Employment Outlook” (2004).
Din activitatea profesională desfășurată am constatat faptul că ocuparea informală și ocuparea în sectorul informal al economiei au avut o evoluție oscilantă în ultimii 10 ani, însă dimensiunea exactă a informalității nu poate fi cuantificată, ci doar estimată prin diverse metode.
Am constatat, de asemenea, că informalitatea poate fi privită atât ca o ieșire voluntară de pe piață a lucrătorului sau a întreprinzătorului român cât și ca o excludere a acestuia de pe piața muncii. Firmele aleg să părăsească segmentul formal al economiei în scopul de a evita plata taxelor și a impozitelor, pentru a face față concurenței crescute pe piața bunurilor și a serviciilor ori pentru a-și mări profitul și sunt excluse de pe piață atunci când costurile formalității sunt prea mari. Lucrătorii optează în mod voluntar pentru munca informală sau cea în sectorul informal atunci când consideră fiscalitatea o povară, preferând venituri mai mari, informale, în schimbul siguranței și protecției locului de muncă formal și pot fi excluși de pe piața muncii formale atunci când pregătirea lor profesională nu corespunde cererii, respectiv atunci când flexibilitatea muncii este redusă.
Doresc ca prin cercetarea efectuată în cadrul școlii doctorale asupra dualității pieței forței de muncă să aduc un plus de cunoaștere teoretică asupra informalității muncii pentru ca decidenții politici și guvernamentali să poată formula politici publice atât pentru diminuarea muncii informale (fapt destul de greu de realizat) cât mai ales pentru creșterea productivității în sectorul formal al economiei sau pentru protejarea lucrătorilor informali, prin diverse scheme de securitate socială. Lucrătorii informali sunt persoanele cele mai vulnerabile din cadrul unei economii prin: lipsa de protecție socială a acestora, insecuritatea locului de muncă, lipsa posibilității de sindicalizare, etc.
Ţara noastră, ca și multe alte economii în curs de dezvoltare, a beneficiat de avantajele globalizării și de cele oferite de o economie bazată pe concurență, însă, a suportat costurile perioadei de tranziţie la economia de piaţă, respectiv s-a confruntat cu apariția unor deficiențe structurale, născute ca urmare a modificărilor produse în economie.
Aceste modificări provin din măsurile pe care orice economie în tranziţie trebuie să le adopte pentru a deveni o economie de tip capitalist, respectiv privatizarea întreprinderilor de stat nerentabile și liberalizarea comerţului şi a pieţelor financiare prin eliminarea barierelor care stau în calea liberei circulaţii a bunurilor, serviciilor şi a capitalului.
În România, ca şi în restul ţărilor comuniste, privatizările s-au făcut în grabă fără a exista un cadru legislativ de reglementare în domeniile respective, iar acest fapt a determinat companiile străine care au pătruns pe piaţa din România să dobândească poziţii de monopol, concurenţa locală fiind aproape inexistentă.
Liberalizarea contului de capital s-a făcut prematur, România nefiind pregătită să facă faţă valurilor de capital speculativ care a pătruns pe piaţă în urma eliminării barierelor din calea circulaţiei capitalului, iar acest fapt a contribuit la formarea balonului speculativ de pe piaţa imobiliară, a cărui spargere a declanşat criza financiară.
De asemenea, terapia de şoc aplicată în ţara noastră în repetate rânduri în această perioadă de tranziţie pentru echilibrarea deficitelor bugetare nu a făcut decât să adâncească problemele structurale ale economiei, creând o adâncire a inegalităţilor sociale şi favorizând dezvoltarea sectorului informal.
Astfel, la acest moment, ţara noastră se confruntă cu dezechilibre structurale majore ce afectează piaţa bunurilor şi a serviciilor, piaţa financiară dar şi piaţa muncii.
Din analiza pe care am efectuat-o asupra pieţei forţei de muncă din România am identificat o serie de dezechilibre structurale, majoritatea din acestea fiind comune multor economii emergente. Printre acestea se numără: munca în sectorul informal, munca în agricultura de subzistenţă, șomajul de lungă durată, sărăcia lucrătorilor şi repartizarea inegală a avuţiei, descurajarea de a intra pe piaţa forţei de muncă, polarizarea distribuţiei veniturilor.
Astfel, obiectivul principal al acestei cercetări este o mai bună conceptualizare a termenilor de ”ocupare informală” și ”ocupare în sectorul informal”, precum și a răspunde la o serie de întrebări legate de informalitatea muncii cum ar fi: de ce este important să studiem sectorul informal?; care sunt caracteristicile sectorului informal?; care sunt cauzele care au determinat apariția informalității și care este motivația opțiunii pentru munca informală?; este opțiunea pentru informalitate o decizie raională?; care sunt grupurile vulnerabile ale sectorului informal?; care sunt efectele socio-economice ale ocupării informale?; care sunt consecinţele pe termen lung ale informalităţii asupra capitalului uman şi sărăciei?; care este rolul sectorului informal în procesul de dezvoltare (creștere economică) și nu în ultimul rând care sunt politicile adresate sectorului informal al economiei sau cele privind trecerea de la informal la formal?.
De asemenea, cercetarea de față dorește să sublinieze importanța cunoașterii teoretice a informalității precum și să demonstreze faptul că, în economiile în tranziție, acolo unde gradul de informalitate este mai ridicat, teoriile referitoare la ocupare considerate ”mainstream-ul” științei economice, nu sunt valabile (nu se verifică) întrucât nu țin cont de dualitatea formal/informal a pieței muncii.
Un alt aspect teoretic al tezei este o revizuire a literaturii de specialitate în aceea ce privește latura formală a pieței muncii, respectiv modelele și teoriile referitoare la piața muncii și la echilibrul șomajului.
Tema aleasă spre cercetare necesită folosirea atât a metodei inducției cât și cea a deducției, combinate atât cu metode cantitative cât și cu cele calitative. Întrucât tema propusă spre cercetare, respectiv analiza pieței muncii prin prisma dualității formal/informal, este o tema mai puțin explorată în mediul academic, voi focaliza cercetarea mai mult pe metoda inducției, realizând propriile cercetări.
Nu voi neglija nici metoda deducției, plecând, evident, de la cercetările deja existente ale dualității muncii, având ca reper modelul lui Hart sau modelul Harris-Todaro. Acestea vor fi testate pe specificul pieței muncii din țara noastră iar rezultatele empirice vor fi confruntate cu cele teoretice obținute de autorii menționați mai sus.
Ca și contribuție proprie, bazându-ma pe datele cantitative, voi testa influența factorilor fiscali (rata de impozitare a muncii) și ciclici (PIB, Inflație) asupra ratei șomajului din țara noastră, urmând, ca în baza rezultatelor obținute, să construiesc un model econometric care să coreleze rata șomajului cu factori care au o influența semnificativă asupra sa.
Pentru realizarea modelului econometric, va fi considerată variabilă dependentă rata șomajului, în timp ce variabile independente vor fi: rata inflației, modificarea procentuală a PIB și rata de impozitare a muncii. Premiza de la care voi porni este aceea că între variabilele incluse în analiză există o corelație liniară. Ca urmare a acestui aspect, voi realiza regresii liniare pentru evidențierea sensului dintre variabilele incluse în analiză.
Structura tezei de doctorat cuprinde șapte capitole, respectiv cinci capitole teoretice (primele cinci), un capitol alocat studiilor de caz și cercetărilor aplicative și un capitol final, ce sintetizează rezultatele obținute în cadrul acestei cercetări și include propunerile proprii cu privire la informalitatea muncii.
Primul capitol al tezei are în vedere definirea conceptelor generale de ”formal” și ”informal” și face o incursiune în terminologia ”informalității”, focalizându-se asupra principalelor concepte ale ”informalității” în sens general, cum ar fi: ”Economie subterană”, ”Economie din umbră”, ”Economie duală”, ”Evaziune fiscală” (ca practică a informalității), ”Sector informal” (Hart, 1973), ”Muncă nedeclarată” (Comisia Europeană, 1998), ”Economie informală” (BIM, 2002), ”Ocupare informală” și ”Ocupare în sectorul informal” (BIM, 2003), ”Ocupare invizibilă sau ascunsă” (OECD, 2004). Primul capitol se încheie cu o scurtă prezentare a evoluției conceptului de ”informalitate” începând cu anii 1970, când acest concept a fost utilizat pentru prima dată de către Hart și până în zilele noastre când ”economia informală” poate fi privită atât din perspectiva unităților de producție (ocupare în sectorul informal) cât și din perspectiva locurilor de muncă (ocupare informală).
Al doilea capitol al tezei este adresat ocupării în sectorul formal al economiei. Aici vor fi prezentate principalele teorii și modele referitoare la ocupare și șomaj, care de fapt, formează la acest moment, ”mainstream-ul” științei economice. Practic, acest capitol cuprinde o revizuire a literaturii de specialitate în aceea ce privește latura formală a pieței muncii, respectiv modelele și teoriile referitoare la piața muncii și la echilibrul șomajului. În acest sens vor fi prezentate câteva modele și teorii esențiale referitoare la piața muncii cum ar fi:
- Relația dintre rata șomajului și inflație dezvoltată de Phillips (1958), denumită și ”Curba Phillips” care stabilește o relație inversă între rata șomajului și inflație. Este prezentată de asemenea și literatura critică la adresa Curbei Phillips precum și ultimele rezultate privind cercetarea acestei relații. În acest sens sunt prezentate rezultatele unor studii cum ar fi: Cooley și Quadrini (1999), Gali și Gertler (1999) , Layard și Nichel (1987);
- ”Legea lui Okun”, care stabilește o relație directă între rata șomajului și PIB, dezvoltată de Okun (1962), precum și literatura critică cu privire la această relația. Vor fi prezentate rezultatele studiilor lui Altig, Fitzgerald și Rupert (1997), Dinu, Marinaș, Socol (2011) etc;
- ”Rata naturală a șomajului”, concept dezvoltat de Milton Friedman (1968), precum și literatura critică: Dobrescu, Paicu, Iacob (2011) etc;
- ”Teoria salariului de eficiență” și ”Teoria șomajului involuntar”, model dezvoltat și aprofundat de: Phelps (1970), Solow (1978), Shapiro și Stiglitz (1984), Weiss (1991), Akerlof și Shiller (2010);
- ”Teoria salariilor diferențiate”, dezvoltată de Burdett și Mortensen (1998) care au demonstrat că dispersia salariilor există pe o piață în echilibru chiar și atunci când lucrătorii oferă aceeași productivitate a muncii;
- Teorii și modele privind negocierile salariale, dezvoltate de: Gregory (1986), Blanchard și Sumemers (1986), Mortensen și Nagypal (2007), Burdett and Mortensen (1998);
- Teorii și modele ale echilibrului șomajului ce încorporează fricțiunile pieței muncii și rigidități salariale – Mortensen și Pissarides (1994), Christoffel și Linzert (2006), Blanchard and Gali (2005), Bruno și Sachs (1985), Garibaldi și Wasmer (2005), Hall (2005);
- Modele privind crearea și desființarea de locuri de muncă – Klein, Schuh și Triest (2002), Kane (2010), Shimer (2005);
- Modele care arată efectele politicii fiscale asupra ocupării și șomajului – Pissarides (1998), Pappa Evi (2007);
- Modele care prezintă efectele politicii monetare asupra șomajului și a ocupării și relația dintre acestea – Trigari Antonella (2004), Croitoru Lucian (2010);
Cel de-al treilea capitol al tezei se focalizează asupra ocupării în sectorul informal al economiei și face o analiză teoretică a economiei informale atât ca ocupare informală cât și ca ocupare în sectorul informal. Acest capitol subliniază în primul rând principalele trăsături ale informalității muncii încercând, de asemenea, să aducă mai multă lumină asupra unor aspecte legate de informalitate cum ar fi: importanța studierii sectorului informal, caracteristicile sectorului informal, cauzele care au determinat apariția informalității, motivația opțiunii pentru sectorul informal, raționalitatea sau iraționalitatea opțiunii pentru informalitate, grupurile vulnerabile ale sectorului informal, efectele socio-economice ale ocupării informale, consecinţele pe termen lung ale informalităţii asupra capitalului uman şi sărăciei, rolul sectorului informal în procesul de dezvoltare (creștere economică), politicile adresate sectorului informal al economiei.
Studiile efectuate de-a lungul timpului asupra ocupării arată faptul că ocuparea informală este mai mare în țările cu economii în tranziție sau în curs de dezvoltare decât în țările dezvoltate, iar cele mai recente cercetări asupra informalității arată că în ultimii zece ani ocuparea informală a crescut mai rapid decât cea formală.
Începând cu anii 1970 și până în prezent, există multe studii și rapoarte asupra informalității pe piața muncii, elaborate de diverși economiști cum ar fi Hart, Harris, Todaro, Maloney, Fields și alții dar și de diverse instituții internaționale cum ar fi Banca Mondială, Comisia Europeană sau Biroul Internațional al Muncii, iar dezbaterea asupra economiei informale s-a cristalizat în patru școli dominante de gândire referitoare la cauzele, structura, natura și politicile de combatere a economiei informale, astfel:
Școală dualistă – vede sectorul informal al economiei ca un compus al activităților de mică anvergură, care sunt diferite de activitățile din sectorul formal al economiei și nu au legătură cu acesta și care asigură o ”plasă de siguranță” în vremuri de criză pentru cei săraci. În conformitate cu această școală, persistența activităților informale și existența unei piețe a muncii duale se datorează, în mare parte, faptului că oportunitățile de angajare din țările în curs de dezvoltare nu sunt suficiente pentru a absorbi surplusul de muncă apărut ca urmare a încetinirii procesului de creștere economică și/sau unei rate mai mari de creștere a populației (Hart 1973, OIM 1972; Sethuraman 1976; Tokman 1978).
Școala structuralistă – susține ideea potrivit căreia economia informală se datorează în principal dezvoltării capitalismului care determină firmele formale să-și reducă costurile cu forța de muncă pentru a face față competitivității. Astfel, reacția firmelor formale la concurența tot mai acerbă la nivel mondial, la puterea crescută a salariaților formali, organizați în sindicate puternice, la sistemul legislativ care face ca relațiile de muncă formale să fie mai puțin flexibile, precum și la legislația fiscală, care prin impozite și contribuții sociale pune presiune pe costul total al muncii este de a subordona firmele mici, informale și lucrătorii informali pentru a beneficia de bunuri și servicii ieftine (Moser 1978; Castells și Portes 1989).
Școală legalistă – vede sectorul informal ca fiind format din antreprenorii informali care aleg să opereze informal în scopul de a evita costurile, timpul și efortul necesar pentru a deveni formali. În conformitate cu această școală, birocrația statului formată din reguli și proceduri greoaie creează bariere în calea formalizării și, astfel, suprimă potențialul productiv al antreprenorilor (de Soto 1989, 2000).
Școala voluntaristă – vede sectorul informal ca fiind format din liber profesioniști sau antreprenori informali care aleg să opereze informal, în scopul de a evita birocrația de stat și fiscalitatea, dar care, spre deosebire de școala legalistă, nu dau vina pe procedurile complicate de formalizare. Antreprenorii informali aleg să opereze ilegal, uneori încălcând chiar legislația penală, în scopul de a profita de beneficiile evaziunii fiscale (Maloney 2004).
Dezbaterile pe tema informalității dintre cele 4 școli dominante de gândire au adus mai multă lumină asupra acestui concept, chiar dacă fiecare dintre aceste școli s-a concentrat pe una sau pe alta din cauzele și motivațiile existenței sectorului informal al economiei. Niciuna dintre școlile de gândire enunțate mai sus nu a tratat informalitatea ca un întreg: dualiștii s-au concentrat pe activitățile de mici dimensiuni desfășurate, de regulă, de către lucrătorii pe cont propriu care preferă informalitatea din tradiție sau pentru supraviețuire; structuraliștii consideră informalitatea ca factor al dezvoltării capitalismului, iar legaliștii și voluntariștii au pus accentul pe birocrație și pe presiunea fiscală ridicată ca și cauze ale informalității, deci pe opțiunea voluntară către informalitate.
Economia informală este, în ansamblul ei, mult mai eterogenă și complexă decât suma acestor perspective aduse în discuție de către cele patru curente de gândire. Din acest motiv au apărut și abordări holistice ale economiei informale care iau în considerare toate aspectele legate de informalitate și toate categoriile de lucrători informali.
O astfel de abordare este cea dezvoltată de Perry, Maloney și col. (2007) care au propus un model holistic prin care explică informalitatea ca ieșire voluntară sau ca excludere de pe piață.
Prezenta lucrare pune accentul pe abordarea holistică a informalității considerând faptul că, tratând ca un întreg informalitatea, sub toate aspectele ei, se poate înțelege mai bine acest fenomen, iar politicile publice adresate segmentului informal al economiei pot fi formulate mai corect.
Capitolul patru al tezei se referă la cauzele și efectele informalității muncii. Printre cauzele generale care au dus la apariția informalității am identificat procesul globalizării care, deși bun în ansamblu său prin faptul că a crescut mobilitatea forței de muncă iar migrația lucrătorilor de la o țară la altă sau de la un loc de muncă la altul se face mult mai ușor, totuși, în economiile emergente sau cele în tranziție a lăsat costuri sociale adânci printre care un nivel ridicat al informalității. Liberalizarea comerțului alături de privatizările companiilor de stat din țările în tranziție, în cele mai multe cazuri au fost făcute în grabă fără ca segmentul privat al economiei să poată absorbi forța de muncă disponibilizată din întreprinderile de stat, a dus la o creștere a informalității muncii. Tot în cadrul acestui capitol sunt prezentate și cauzele care determină opțiunea lucrătorilor pentru informalitate precum și o dezbatere cu privire la raționalitatea deciziei privind informalitatea muncii. Sunt prezentate, de asemenea, efectele economico-sociale ale ocupării informale, analizându-se atât impactul informalității asupra bugetului de stat cât și impactul asupra competitivității precum și consecințele pe termen lung ale informalității asupra capitalului uman și sărăciei, fiind bine știut faptul că munca informală este asociată, de obicei, cu o slabă investiție în capitalul uman al lucrătorilor informali.
Capitolul cinci al tezei este destinat politicilor adresate unei piețe duale a muncii, respectiv politici de ocupare privind trecerea de la informal la formal, politici privind stimularea aplicării şi respectării reglementărilor legale, politici privind creşterea productivităţii muncii în sectorul informal şi oferirea de locuri de muncă mai bune, politici de ocupare privind protejarea lucrătorilor informali cu cele două direcții ale sale, respectiv politici şi programe adresate segmentului informal și politici de protecţie socială a lucrătorilor informali.
Capitolul șase al tezei este dedicat studiilor de caz și al cercetărilor empirice fiind, de altfel, contribuția proprie la această cercetare.
Studiile de caz vor fi focalizate pe două direcții și anume: pe de-o parte voi analiza dinamica şi structura populaţiei ocupate din România prin prisma dualității formal/informal în perioada 2000 – 2012 cu prezentarea principalelor caracteristici ale pieței muncii din România, iar pe de altă parte voi realiza o testare din punct de vedere econometric a ratei șomajului (ca variabilă dependentă) în funcție de diverși factori ce pot avea o influență semnificativă asupra sa: PIB, Inflație, Rata de impozitare a muncii (ca variabile independente).
Nu în ultimul rând, tot în cadrul acestui capitol, voi prezenta diagrama pieței forței de muncă duală prin prisma fluxurilor de lucrători și ale locurilor de muncă, construită prin viziunea proprie. Această diagramă va evidenția în mod schematic și ușor de înțeles modul în care au loc fluxurile de lucrători și cele de locuri de muncă pe piața muncii în condițiile șocurilor din cadrul unei economii în tranziție (în curs de dezvoltare). În dezvoltarea acestei diagrame, am plecta de la abordarea microeconomică bazată pe fluxurile de pe piața muncii dezvoltată de: Haltiwanger (1995); Davis, Haltiwanger și Schuh (1996), Davis și Haltiwanger (1999), Mortensen și Pissarides (1999) sau Hall (1999) în care am incorporat teoriile privind informalitatea muncii dezvoltate de: Harris-Todaro (1970); Hart (1973); Perry, Maloney și col. ( 2007); Field (2009)
Capitolul șapte este destinat concluziilor finale și propunerilor. În cadrul acestui capitol doresc să argumentez faptul că rata șomajului nu este un indicator concludent pentru măsurarea neocupării întrucât, în economiile în tranziție sau cele în curs de dezvoltare, ieșirea lucrătorilor din zona formală a economiei se traduce, de obicei, prin intrarea în zona informală a economiei și nu prin șomaj, acesta fiind, eventual, doar o etapă intermediară și extrem de scurtă în viața unui lucrător.
O altă contribuție teoretică este aceea de a propune si dezvolta un concept nou si anume ”rată naturală a ocupării informale”, prin care înțeleg acea rată a ocupării informale care nu poate fi redusă de către guverne decât prin politici structurale, întrucât orice încercare de reducere a informalității muncii sub rata sa naturală prin măsuri de luptă împotriva evaziunii fiscale va avea ca efect creșterea șomajului ori schimbarea profesiei în cadrul ocupării informale, spre exemplu din patron sau lucrător pe cont propriu (persoană ce are propria afacere informală) în lucrător familial neremunerat.
De asemenea, prin analizele statistice și studiile econometrice întreprinse, doresc ca, pe de-o parte să sublinieze faptul că teoriile ”mainstream” ale științei economice referitoare la ocupare nu se verifică în economiile cu un nivel ridicat de informalitate, iar pe de altă parte, doresc ca rezultatele obținute din aceste studii să poată sta la baza unor noi teorii și modele economice privind echilibrul pe piața muncii care să țină cont de dualitatea formal/informal a pieței muncii.
Ca și contribuție teoretică, aș putea menționa completarea diagramei propuse de Biroul Internațional al Muncii în cadrul celei de a 15-a Conferințe Internaționale a Statisticienilor Muncii din anul 1993 care corelează ocuparea în funcție de tipul locului de muncă cu cea în funcție de tipul unității de producție, prin adăugarea la tipul unității de producție a ”sectorului nereglementat”. Prin ”sector nereglementat” înțeleg totalitatea unităților care desfășoară activitate comercială dar nu sunt obligate prin lege să se înregistreze (spre exemplu, biserica sau alte entități pentru activitatea comercială cu obiecte de cult, firmele care nu au obligația să se înregistreze daca veniturile pe care le obțin din activitatea comercială nu depășește un anumit prag etc).
TEZĂ DE DOCTORAT
ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCUREȘTI / ȘCOALA DOCTORALĂ – ECONOMIE
DINAMICA ȘI STRUCTURA PIEȚEI FORȚEI DE MUNCĂ DIN ROMÂNIA ÎN CONDIȚIILE DUALITĂȚII FORMAL / INFORMAL
COORDONATOR ȘTIINȚIFIC:
Prof. univ. dr. Marin DINU
Autor: Cristian MARINESCU
BUCUREȘTI, 2013
Prezentare teza doctorat_DINAMICA ȘI STRUCTURA PIEȚEI FORȚEI DE MUNCĂ
Această lucrare a fost cofinanţată din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013, număr proiect POSDRU/107/1.5/S/77213, intitulat „doctorat pentru o carieră în domeniul cercetării economice interdisciplinare la nivel european”.
