Cum stăm la capitolul ”Fonduri Europene”!

Aderarea României la Uniunea Europeană (UE) la 1 ianuarie 2007 a însemnat, în primul rând, șansa ca țara noastră să micşoreze discrepanțele socio-economice existene față de restul statelor membre UE, prin intermediul Politicii Europene de Coeziune. România, în calitate de stat membru al Uniunii Europene, beneficiază de ajutor susținut în procesul de dezvoltare prin intermediul fondurilor europene. De la crearea unei infrastructuri de transport viabile și până la calificarea forței de muncă la standarde comparabile cu ale altor state membre, toate acestea pot fi realizate prin intermediul fondurilor europene. Astfel, fondurile europene constituie șansa României de a recupera decalajele de dezvoltare socio-economică și de a deveni competitivă în raport cu celelalte state membre UE.

În acest scop a fost creat Planul Național de Dezvoltare (PND). Acesta are în vedere ajustarea politicii naţionale de dezvoltare la priorităţile europene de dezvoltare ce se regăsesc în Politica de Coeziune a Uniunii. Concret, prin PND se prioritizează investiţiile publice, acestea din urmă fiind aliniate domeniilor de intervenţie din cadrul Fondurilor Structurale şi de Coeziune. PND reprezintă baza documentului ce a stabilit domeniile strategice de intervenţie ale instrumentelor structurale şi a Programelor Operaţionale (PO) menite a administra şi implementa fondurile comunitare.

În perioada postaderării la Uniunea Europeană, 2007 – 2013, România a beneficiat de fonduri europene în valoare totală de 33,6 mld. euro, sub forma de: fonduri structurale și de coeziune (19,8 mld. euro), plăți directe către fermieri (5,6 mld. euro) și fonduri pentru dezvoltare rurală (8,2 mld. euro). Din cele 33,6 mld. euro cât a primit de la Uniunea Europeană, eliminând plățile directe către fermieri, țara noastră a urilizat efectiv doar 10,5 mld euro sub forma fondurilor structurale și de coeziune și a fondurilor pentru dezvoltare rurală. În ceea ce privește fondurile pentru dezvoltarea rurală, din cele 8,2 mld. euro de care a beneficat, România a utilizat doar 5,5 mld. euro, reprezentând 67% din suma primită. Situația fondurilor structurale și de coeziune este și mai dramatică.

Din cele 19,8 mld. euro cât a primit de la UE sub forma celor 7 programe operaționale, respectiv: Programul Operațional Regional (POR), Programul Operațional Sectorial Mediu (POS Mediu), Programul Operațional Sectorial Transport (POS Transport), Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU), Programul Operațional Sectorial Creșterea Competității Economice (POSCCE), Programul Operațional Dezvoltarea Capacității (PODC) și Program Operațional Asistență Tehnică (POAS), România a utilizat doar 4,8 mld. de euro, ceea ce înseamnă o rată de absorție de doar 25% (cea mai mică dintre țările UE). Și asta în condițiile în care în perioada ianuarie – noiembrie 2013, valoarea fondurilor structurale şi de coeziune rambursate României a fost de peste 2,6 miliarde de euro, suma fiind mai mare decât cea încasată în perioada 2007 – 2012, când au fost atrase fonduri europene în valoare de 2,2 miliarde de euro.

În condițiile în care țara noastră a contribuit în cei 7 ani de postaderare cu aproximativ 9 mld. euro la Uniunea Europeană și a reușit să atragă doar 10,5 mld euro din cele 28 mld. euro oferite (fără a lua în calcul plățile directe către fermieri), putem vorbi de ineficiență în ceea ce privește utilizarea banilor europeni, dat fiind rata de absorție totală de 38%.

Diferența între ce a primit de la UE și ce a utilizat în mod efectiv, respectiv suma de 17,5 mld. de euro, se va întoarce la bugetul Uniunii la finele perioadei de finanţare în urma aşa numitului „proces de dezangajare”.

Rata scăzută de absorbție a fondurilor europene face ca dezvoltarea României, ca stat membru al Uniunii Europene, să aibă de suferit la nivel economic, social și politic. În afara riscului de dezangajare pentru aproximativ 62% din sumele primite de țara noastră de la UE, România s-a mai confruntat și cu riscul suspendării a unor programe operaționale din cauza unor nereguli majore în sistemele de gestionare și control.

Problemele legate de incapacitatea absorției fondurilor europene au un impact economic și social negativ asupra economiei românești.

          Impactul la nivel macroeconomic se reflectă prin:

– PIB scăzut ceea ce reduce posibilitatea diminuării decalajului economic față de restul țărilor membre UE.

– adâncirea deficitului bugetar – rezultat în urma suspendării rambursărilor de către Comisia Europeană ce atrage după sine susţinerea financiară a proiectelor de la bugetul de stat (așa cum s-a întâmplat în cazul POR şi POSDRU), prin împrumuturi de pe pieţele financiare internaţionale care conduc la creșterea deficitului bugetar.

– contribuțiile nete la bugetul UE mai mari decât încasările. Acest lucru s-a întâmplat în perioada 2007-2012, când țara noastră a contribuit la bugetul UE cu 7,91 mld. euro și a reușit să atragă doar 7,81 mld. euro.

– ratarea obiectivelor de competitivitate economică, de utilizare eficientă a resurselor umane, de creare de locuri de muncă şi continuarea emigraţiei forţei de muncă.

             Impactul la nivel social se reflectă prin:

– lipsa infrastructurii regionale şi locale de transport. România are doar 313 km autostradă în toată ţara și un risc ridicat în ceea ce privește accidentele auto.

– lipsa infrastructurii sociale, respectiv a unor spitale moderne și echipate corespunzător, a unor unităţi de învăţământ modernizate sau a unor centre de formare profesională;

– flexibilitatea redusă a forței de muncă dată de slaba pregătire profesională a acesteia și de lipsa posibilităților de reconversie profesională generate de slaba absorție a fondurilor structurale din cadrul POSDRU.

Principalele probleme identificate în absorbţia fondurilor europene sunt următoarele:

• Ø Timpul îndelungat (chiar și peste 1 an) între momentul depunerii cererilor de finanţare şi primirea răspunsurilor sau cel între momentul aprobării cererilor de finanţate şi cel al contractării efective;
• Ø Întârzieri foarte mari (chiar și peste 1 an) în rambursarea banilor utilizați (cheltuiți), ceea ce creează mari probleme pe partea de cash flow, determinând uneori amânarea activităţilor planificate, iar alteori chiar falimentul entităților beneficiare;
• Ø Dificultăți în ceea ce privește comunicarea Autorităţilor de Management (AM) şi a Organismelor Intermediare (OI) cu solicitanţii şi beneficiarii de fonduri;
• Ø Lipsa de coerenţă în procesul de evaluare;
• Ø Schimbarea clauzelor contractelor prin modificări succesive impuse de către AM;

Principalele motive pentru absorbţia scăzută sunt:

• Ø Proceduri birocratice excesive ce trebuie îndeplinite de către beneficiari, dar mai ales de către AM-uri şi OI pe tot parcursul procesului de absorbţie, ceea ce duce la întârzieri foarte mari;
• Ø Nerespectarea clauzelor contractuale în ceea ce privește termenele de decontare a banilor;
• Ø Lipsa unor reguli clare în baza cărora să se deruleze o serie de proceduri, precum recuperarea TVA;
• Ø Sancționarea conflictelor de interese în implementarea proiectelor;
• Ø Responsabilizarea instituţiilor de management în administrarea procedurilor de achiziţii publice;
• Ø Resurse umane subdimensionate faţă de nevoile instituţiilor de resort;

           În ceea ce privește alocarea fondurilor europene pentru perioada 2014 – 2020, România a negociat suma de aprox. 39 de mld. de euro, după cum urmează:

          Ø Fondurile structurale și de coeziune reprezintă aprox. 21,82 mld. de euro, respectiv o creștere de 10% față de perioada 2007 – 2013.

• Ø Pentru Polilica Agricolă Comună (PAC), țara noastră va primi 17,5 mld. euro, în creştere cu 27% faţă de alocările din perioada 2007 – 2013 (13,8 mld. euro). În cadrul PAC, pentru cei doi piloni, sumele alocate vor fi:

– Plăţi directe către fermieri – în sumă de 10,3 mld. euro, faţă de 5,6 mld. euro în perioada 2007-2013, ceea ce înseamnă o creștere de 47,5%.

          – Pe dezvoltare rurală –  România va primi 7,1 mld. euro, faţă de 8,2 mld. euro în perioada 2007 – 2013, respectiv o diminuare de 13,5%.