Articol publicat in Revista “Finante Publice si Contabilitate” nr. 7-8/2011
Inspecţia fiscală este definită ca fiind activitatea de verificare a unui contribuabil sub aspect fiscal. Acest lucru presupune, pe de-o parte verificarea declaraţiilor fiscale ale contribuabilului din punct de vedere al legalităţii şi corectitudinii acestora precum şi respectarea de către contribuabil a prevederilor legislaţiei fiscaleşi contabile, iar pe de altă parte, verificarea sau stabilirea bazelor de impunere şi a eventualelor diferenţe privind obligaţiile de plată la buget, ce atrag după sine dobânzi şi penalităţi.
a. inspecţia fiscală generală
b. inspecţia fiscală parţială
Ambele forme de inspecţie fiscală vor fi finalizate prin emiterea unei Decizii de impunere (în cazul în care se stabilesc diferenţe suplimentare faţă de cele declarate de contribuabil) sau prin emiterea unei Decizii de nemodificarea a bazei de impunere (în situaţia în care în urma inspecţiei fiscale nu s-au stabilit diferenţe suplimentare faţă de cele declarate de contribuabil).
2. „Inspecţia fiscală de documentare” – având ca scop verificarea contribuabilului sub forma unei documentări, realizată, în general, ca urmare a unei sesizări sau solicitări din partea altei instituţii, privind o temăpunctuală, faptică, concretă. „Inspecţia fiscală de documentare” va cuprinde:
a. controlul inopinat
b. controlul încrucişat
Ambele forme de inspecţie fiscală de documentare vor fi finalizate prin încheierea unui proces verbal ce va cuprinde rezultatele constatărilor verificării dar şi prejudiciul estimat, în situaţia în care se constată încălcarea prevederilor fiscale din partea contribuabilului, iar prin aceasta prejudicierea bugetului de stat. În baza procesului verbal ce va cuprinde prejudiciul estimat, organele fiscale care au realizat inspecţia fiscală de documentare vor face propuneri pentru iniţierea unei inspecţii fiscale de impunere, prin care se va emite Decizia de impunere, ce constituie titlu de creanţă şi atestă obligaţia de plată a contribuabilului către bugetul de stat. De asemenea, în cazul în care prejudiciul produs bugetului de stat, e realizat ca urmare a săvârşirii unei fapte de naturăpenală, procesul verbal încheiat va fi înaintat şi organelor de urmărire penalăpentru continuarea cercetărilor sub aspect penal.
Ca şi competenţe în realizarea inspecţiei fiscale în funcţie de cele două forme ale inspecţiei fiscale prezentate mai sus, putem preciza că „inspecţia fiscală de impunere” va fi exercitată doar de către ANAF prin organele sale de specialitate, respectiv direcţiile cu atribuţii de inspecţie fiscală, iar „inspecţia fiscală de documentare” va putea fi realizată atât de către direcţiile cu atribuţii de inspecţie fiscală din cadrul ANAF cât şi de Garda Financiară, autoritate distinctă în cadrul ANAF, ce are ca principal scop desfăşurarea controalelor inopinate, deci a inspecţiei fiscale de documentare.
Din punct de vedere al constătărilor realizate ca urmare a unei inspecţii fiscale, respectiv stabilirea sau nu de obligaţii suplimentare faţă de cele declarate de contribuabil, în practica fiscalăîntâlnim două situaţii, şi anume cea în care se constată încălcarea de către contribuabil a legislaţiei fiscale concretizată prin dimunarea bazei de impunere şi situaţia în care, orgaele fiscale nu constată diferenţe ale obligaţiilor fiscale faţă de cele declarate de contribuabil.
În prima situaţie, inspecţia fiscală se finalizează prin încheierea unui proces verbal ce va cuprinde „prejudiciul „ (în cazul inspecţiei fiscale de documentare) sau prin emiterea unei Decizii de impunere (în cazul inspecţiei fiscale de impunere).
În cea de-a doua situaţie, inspecţia fiscală se finalizează prin încheierea unui proces verbal ce va cuprinde doar o „radiografiere” a situaţiei fiscale a contribuabilului şi detalierea unor fapte, situaţii sau documente înregistrate în activitatea contribuabilului verificat în funcţie de obiectul controlului respectiv (în cazul inspecţiei fiscale de documentare) sau prin emiterea unei Decizii de nemodificare a bazei de impunere (în situaţia inspecţiei fiscale de impunere).
În activitatea de inspecţie fiscală, fie că vorbim de inspecţia fiscală de documentare sau de inspecţia fiscală de impunere, se poate recurge la următoarele metode de inspecţie fiscală:
a) metoda „sondajului” – ce constă în activitatea de verificare selectivă a documentelor şi operaţiunilor semnificative, în care sunt reflectate modul de calcul, de evidenţiere şi de plată a obligaţiilor fiscale datorate bugetului general consolidat;
b) metoda „electronică” de verificare – ce constăîn activitatea de verificare a contabilităţii şi a surselor acesteia, prelucrate în mediu electronic, utilizând metode de analiză, evaluare şi testare asistate de instrumente informatice specializate.
c) metodele „indirecte” – se aplica în cazul persoanelor fizice în situaţia în care organele de inspecţie fiscală constatăcă evidenţele contabile sau fiscale ori declaraţiile contribuabilului sunt incorecte, incomplete, false, precum şi în situaţia în care acestea nu existăsau nu sunt puse la dispoziţie.Acestea sunt:
– metoda sursei si cheltuirii fondului -consta în compararea cheltuielilor efectuate de o persoană fizică cu veniturile declarate în perioada verificată. Astfel, orice cheltuiala peste valoarea valoarea declarată a veniturilor poate reprezenta venit impozabil nedeclarat. Pentru aceasta, fluxurilor de numerar li se asociază cheltuielile şi veniturile persoanei fizice, determinându-se astfel numerarul utilizat pentru efectuarea cheltuielilor, care va fi comparat cu numerarul încasat din orice sursă.
– metoda fluxurilor de trezorerie – constă in analiza intrarilor şi ieşirilor de sume operate prin conturile bancare sau în numerar, pentru a compara mişcarile de disponibilităţi băneşti cu sursele de venit şi utilizarea acestora. Prin utilizarea metodei fluxurilor de trezorerie se vor putea identifica venituri nedeclarate, pornindu-se de la analiza valorii şi frecvenţei depunerilor în conturile bancare şi a surselor acestor depuneri.
– metoda patrimoniului – permite stabilirea bazei impozabile ajustate pentru o persoană fizică verificată, analizând modificările intervenite în patrimoniul net al acesteia.
Selectarea metodelor indirecte pentru ajustarea bazei impozabile se face în funcţie de situaţia constatată şi sursele de informaţii identificate, iar utilizarea metodelor indirecte se poate face individual sau combinat, în funcţie de complexitatea, sursele de informaţii şi de perioada verificată.
Cristian Marinescu
