Cercetare asupra structurii, profitabilității și gradului de conformare fiscală a societăților aparținând unor domenii de activitate cu un risc ridicat de informalitate

Prezenta lucrare face parte dintr-un studiu mai amplu pe care Asociația ”Institutul de Studii și Aplicații Macroeconomice” (ISAM)  îl realizează asupra  ”Informalității în România”.
Studiul asupra ”Informalității în România” dorește să scoată în evidență o caracteristică importantă a economiei românești în tranziție și anume nivelul ridicat al informalității.
In cei 22 de ani de tranziţie, România a parcurs mai multe etape în drumul ei către o economie de piaţă, printre acestea se pot menţiona liberalizarea comerţului, privatizarea companiilor de stat, liberalizarea contului de capital. Din păcate, aceste măsuri au lăsat în urmă costuri sociale adânci cum ar fi o creştere a inegalităţii sociale, polarizarea veniturilor dar şi un nivel extrem de ridicat al informalităţii sub toate formele ei: ocupare informală, ocupare în sectorul informal, evaziune fiscală, economie subterană, economie „gri”, etc.

Munca la negru şi evaziunea fiscală sunt printre cele mai întâlnite forme ale informalităţii prcaticate în ţara noastră, iar acestea se întânesc în special în rândul întreprinderilor mici şi mijlocii

Gradul de Conformare Fiscala

 

You May Also Like